Psiho.eu
In orice EU exista o psihologie
Scoala de vara “Provocari in teoria si practica testarii psihologice”
May 18th, 2009 by admin
Scop: profesionalizarea psihologilor din România, care activează în domeniul avansat din punct de vedere metodologic al testelor şi testării psihologice.
Cui se adresează:
a) celor care generează, adaptează, etalonează sau publică teste psihologice, prezentând tehnici statistice avansate,
b) celor care utilizează, administrează şi interpretează testele, interacţionând astfel cu clientul.
Invitaţi:
1. Barbara Byrne este Professor Emeritus la Şcoala de Psihologie a Universităţii din Ottawa, Canada. Este cel mai mare specialist la nivel internaţional în modelarea ecuaţiilor structurale (Structural Equation Modelling) şi analiză factorială confirmatorie.
Va prezenta timp de 2 zile şi jumătate o introducere non-matematică în principiile şi postulatele modelării ecuaţiilor structurale şi a modalităţilor practice în care această tehnologie poate fi aplicată la construcţia şi adaptarea de test psihologic.
2. Tom Oakland este Profesor la Universitatea Florida. Deşi format ca psiholog educaţional, interesele lui Tom Oakland sunt foarte diverse, acoperind arii precum comportamentul adaptativ, temperamentul copiilor sau psihologia criminalistă. Este fost preşedinte al ITC (International Test Commission) şi actual preşedinte al Fundaţiei Internaţionale pentru Psihologie Educaţională.
La nivel internaţional, dar şi în APA este interesat în ultimii ani de aspecte legate de etica testării psihologice şi de modalitatea în care interacţiunea dintre psiholog şi client devine mai eficientă prin luarea în considerare a aspectelor legate de etică şi responsabilitate socială.
Aceasta este şi tema pe care se va concentra prezentarea lui de o zi; care va avea impact în special asupra psihologilor practicieni, dar şi a celor care sunt formatori sau profesori în domeniul psihodiagnosticului.
3. Ilie Puiu Vasilescu este unul dintre cei mai respectaţi specialişti români în domeniul metodologiei cercetării psihologice (deşi interesele sale au acoperit multe alte arii). Este Visiting Associate Professor la Universitatea Virginia-Wise.
Va susţine un workshop de o zi şi jumătate, în care va prezenta una din tehnologiile statistice care a reformat cel mai profund aria testării educaţionale şi psihologice: Teoria Răspunsului la Item (Item Response Theory).
Când: 29 iunie - 3 iulie 2009
Unde: Bucovina, Gura Humorului, chiar la pensiunea cu acest nume (www.inimabucovinei.ro)
Taxă de participare: 200 Euro (inclusiv cazarea - 5 nopţi - şi 3 mese pe zi, în regim de restaurant)
Modalitate de înscriere: CV şi scrisoare de intenţie, redactate în limba engleză, trimise la adresa scoaladevara@testcentral.ro.
Pe baza acestora, vor fi selectaţi cei 30 de participanţi. Orice plată o veţi efectua doar după ce primiţi scrisoarea de confirmare privind acceptarea participării dumneavoastră.
Organizatori:
D&D/Testcentral
Departamentul de Psihologie din cadrul SNSPA
APIO (Asociaţia de Psihologie Industrial-Organizaţională)
Sursa:
http://apb.etopia.ro
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.